Fiecare avem muntele nostru de urcat. La unii e teama de singurătate, la altii e nevoia de a fi în centrul atentiei, poate fi de asemenea lipsa de încredere în sine. Oricare ar fi nevoia sau problema noastră cea mai puternică, nu suntem învinsi. Cel mai cumplit nu e să fii singur, cel mai cumplit e să te izolezi de cei din jurul tău. De multe ori, de teamă să nu fim răniti de cei cărora ne deschidem, formăm în jurul nostru o barieră cu ajutorul căreia tinem oamenii la distantă. Nu lăsăm pe nimeni înăuntru. Stăm singuri în carapacea noastră si ne e bine, nu suferim. Dar adevărul e că suferim mai mult decât dacă am lăsa oamenii să ne rănească. Cu cât părem mai puternici, cu atât vom atrage loviturile asupra noastră. Dacă vrem să părem invulnerabili, devenim de fapt un fel de magnet pentru batjocura cunoscutilor. Dacă dăm o sansă celor de lângă noi, vom descoperi ceva minunat, vom descoperi dragostea ce ne-o pot purta prietenii, si chiar si atunci când ei ne rănesc, nu suntem singuri. La rândul nostru rănim pe cei dragi nouă, si nu din lipsă de afectiune, ci din lipsa de perfectiune. Tot ce putem face e să iertăm, Si să iubim în continuare.

By: Diana Ceusan