Opriti pamantul, vreau sa cobor!!

Cineva spunea că “este timp pentru toate”, altcineva spune că toţi avem 24 de ore la dispoziţie, unii reuşesc să facă ce-şi propun alţii nici nu îndrăznesc să-şi propună pentru că nu vor să fie frustraţi pe urmă. Eu aş spune ca nu mai e timp, poate suna puţin apocaliptic, dar nu mai e timp… nu mai e timp pentru o plimbare în parc, nu mai e timp să citeşti o carte,nu mai e timp să-ţi clădeşti relaţii adevărate, nu mai e timp să-l cunoşti pe cel de lângă tine, nu mai e timp pentru tine însuţi uneori, pentru ca trăim într-o societate care se mişca mult prea repede pentru înceţii de noi. Poate te aflii printre cei care au timp, printre cei care nu şi-au pus niciodată acest gen de probleme existenţiale, te invidiez şi te compătimesc totodată.

Eu încă mă intreb cum pot să încetinesc fiecare trăire, fiecare stare, fiecare moment important din viaţa mea, când nici să ma bucur nu mai am timp. Poate aşa e viaţa de adult, când am păşit în ea însă, nu am fost avertizată, nici că nu o să mai am timp, nici că uneori o să trec « prin diferite stări fără să-mi pese de urmări. »

Si ce face omul când nu are timp? Îşi face. Poate unii din noi ne dorim prea multe pentru 24 de ore şi atunci propun să adunăm semnături să facem ziua de 48 de ore. Până atunci însă, sa rămânem realişti si să ne lăsăm inspiraţi de cei care au timp de toate:

„Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate. „

Poker face…

Azi este ziua în care vorbim deschis despre lucruri închise în mintea mea.

Azi este ziua în care spunem lucrurilor pe nume, dar întro altă limbă…pe limba mea: ambiguu ar spune unii…

Azi e ziua in care  ne mascam in  superficiali pentru ca oamenii superficiali trebuie tratati cu superficialitate…

Şi începe aşa: La fel ca respectul, încrederea şi prietenia, dragostea şi simpatia se câştigă. Subliniez faptul că dacă încă crezi că poţi câştiga pe cineva de partea ta dăruind o parte din tine greşeşti. E doar un mod subtil de a cerşi legal. Deşi negăm cu vehemenţă că sinceritatea şi slăbiciunile celor din jur ne plictisesc … nu are sens să ascundem asta, cel puţin faţă de noi înşine. Puţină joacă nu strică ci colorează atmosfera oricum prea serioasă ce ne inconjoara. Şi cine a spus ca e vorba de fairplay?

O doză moderată de egoism, un self-esteem la scară înaltă, diplomaţie, eleganţă şi stil îmbibate în strategii= arma perfectă pentru cucerirea lumii.

Să vorbeşti despre sentimente? Să spui ce simţi? Cui? Sinucidere curată, întro societate care se foloseşte de punctele tale slabe să te facă vulnerabil şi să te pună cu botul pe labuţe când te aştepţi mai puţin.

Dar totuşi, hai să vorbim despre:

Prieteni? Ah da… scump profund cuvânt… Ce-i aia? Eşti norocos în primul rând dacă ştii să îi alegi, să îi selectezi şi în al doilea rând să îi testezi. Vezi tu, prietene,  prietenia implică foarte multe lucruri. Cel mai mult apreciez prietenia dintre doi băieţi. Bazată pe legi nescrise, totuşi ca un cod de bune maniere, ei, bărbaţii au o atitudine foarte fină şi demnă de toată lauda din simplu motiv că ei niciodată nu’şi dau în cap pentru o pereche de craci. Femeile în schimb ar fi în stare să ucidă pentru un mascul… S-a dus devotamentul, s-a dus sinceritatea, s-au dus şi serile când îsi plângeau pe umăr una alteia…s-a dus prietenia, s-a dus şi masculu draq’.

Dragoste? Când iubeşti e atat de uşor să vorbeşti despre ea, când eşti în standby ţi-e greu să crezi că există un  sentiment care să te facă să fii atat de ridicol. Ca şi constatare de ultimă oră: vara asta se poartă tot mai mult dragostea cu cap.

Adică raţiunea controlează inima şi nu inima raţiunea. Cred că trand-ul acesta vine odată cu maturitatea. Aceasta e partea pe care o urăsc cel mai mult la maturitate: că nu ne dă voie să ne dezlanţuim, să fim nebuni în lumea noastră nebună, nebuni dar inofensivi. Acum înţeleg de unde vine atracţia mea pentru băieţi. E vorba de nebunie, sinceritate şi o oarecare măsură de naivitate. Despre barbaţi nu vă pot spune multe, doar că e un tărâm nou şi vast de explorat. Provocare, risc şi toate şansele de a cădea în capcană, dar merită să încerci să îmblânzeşti bestii şi inimi prinse în trecut.

Supravietuire? Cum supravieţuieşti întro lume care poartă măşti? Simplu! Luaţi exemplu lui Gaga. Un poker face te ajută în multe situaţii. Ah… şi teatru, mult teatru…Spune…Fă ce trebuie să faci şi fă-l pe tăticu mândru!

Trăim într-o lume nebună, nebună de tot…

Nu ştiu ce mi-a venit în dimineaţa asta să mă gândesc la nebuni şi lumea lor. În fond fiecare are propria lui nebunie si propria lui lume. Când aceastea se întâlnesc cu alte lumi şi alte nebunii e cel mai probabil să iasă cu scântei. Şi ce înseamnă să fi nebun până la urmă? Înseamnă să spui ce gândeşti cu adevărat întro mare de oameni care nu îţi împărtăşesc ideile? Înseamnă să fi diferit când toti ceilalti par a fi traşi la Xerox? Înseamnă să ai vise şi să crezi că pot deveni realitate azi sau mâine? Înseamnă să spui da se poate când toţi din jur îţi spun că nu are sens să te strofoci? Înseamnă să iei decizii tâmpite şi să-ti asumi riscurile?

Dacă stăm să ne gândim, nu mult să nu ne surmenăm, marile invenţii şi descoperiri au fost făcute în mare parte de nebuni, nebuni în sensul bun al cuvântului. Care din noi azi ar mai face 100 de încercări, cel puţin, doar ca să inventeze ceva. Dacă nu ne iese din prima adio. Lumina avem, focul s-a descoperit, apa caldă şi internetul, deci la ce să ne mai batem capul întro lume în care avem mai tot ce ne dorim?

Păi să ni-l batem domnilor, doamnelor şi domnişoarelor pentru că e singura modalitate de a face diferenţa, de a avea impact întro societate în care nebunii se ascund în spatele monitoarelor, deştepţii lucrează pentru proşti şi superficialitatea e în floare.

Am să închei haios cu avertismentul de rigoare: Nu sunt misogină, dar parcă se potiveşte!

BARBATUL a descoperit sticla şi a inventat PAHARUL, FEMEIA a luat sticla şi a inventat OGLINDA ; BARBATUL a descoperit CUVANTUL şi a inventat CONVERSATIA, FEMEIA a luat CUVANTUL si a inventat BARFA; BARBATUL a descoperit BANUL si a inventat COMERTUL, FEMEIA a luat BANUL şi a inventat CREDITUL; BARBATUL a descoperit TRANZACTIILE şi a inventat CARTEA DE CREDIT, FEMEIA a luat CARTEA DE CREDIT şi BARBATUL a dat de dracu…

BARBATUL a descoperit MUNCA şi a inventat SALARIUL, FEMEIA a luat SALARIUL şi BARBATUL iar a dat de dracu… BARBATUL a descoperit FEMEIA şi a inventat SEXUL, FEMEIA a descoperit SEXUL şi a inventat …CĂSĂTORIA.

DUPA ASTA BARBATUL S-A SUPĂRAT ŞI NU A MAI INVENTAT NIMIC, CE NAIBA , PANA CÂND SĂ TOT CADA DE PROST..

în gol…

Când inima ţi-e seacă de ea şi gândul îţi fuge departe, când tăcerea răsună prea surd şi-n neştire auzi cum se sparge…

Când noaptea’i prea grea pe umeri’ţi goi.. şi luna’i un ciob nicidecum buze moi

Când ţi-e teama de tine… departe de noi…

Când inima-ţi strigă: “oamenii’s răi…fugi departe!” căci în viaţă nu’i viaţa la fel ca în carte…

Cînd  gândul se-ncâlce în gânduri uitate… şi masca se frânge în forme ciudate..

Când umbra îţi fuge, sub tălpi se topeşte

Când sufletu’ţi moare… moare de sete

Când lumea e rece şi cerul e gol…

Când mii de motive îţi spun că-i nasol

Că dragostea’i curvă, o curvă’ntr-un mall…

Când totu’i pustiu şi te simţi de decor…

E oare un suflet, un suflet mai gol?

Ei zic că…

In doi din rece se face vara…

In noi lumea nu’i chiar atat de nasoala…

Ei spun că…

Maine va fi mai bine,

Eu zic că uneori asta nu ţine de tine…

Realităţi paralele…

M-am oprit o clipă să-i mângâi părul şi am observat cum mă cerceta cu privirea, pentru un moment am reuşit să opresc timpul în loc şi să-i vad speranta de pe chip. Mi-a placut lucrul acesta pentru că ardeam de dorinţă să-i ofer mai mult decat o speranţă… vroiam să-i ofer  scăpare.

Dar el nu mai crede în mine, la fel cum nici eu nu credeam în el. Sunt temeri ce înăbuşesc până şi dorinţa, orice sentiment: teama de tine însuţi, teama de a nu părea ridicol, teama de a da mai mult decât primeşti, teama de esec, teama de a simţi. Pentru că a simţi înseammă a fi om şi a fi om înseamnă a fi slab.

Şi cine mai e dispus să fie slab? Cine mai e dispus azi să rişte? Să viseze? Cine mai e dispus să dea fără să primească înzecit? Cine mai crede azi că are dreptul să fie fericit?

NIMENI…

Nici macar eu: fiinta naivă, încrezătoare, o copilă, o femeie, un înger, un demon, o bestie…

Cu toate astea fiecare trăieşte propria realitate. O realitate diferită de a celorlalţi prin fapte ce nu sunt decât interpretări, prin cuvinte ce nu sunt decât dublu înţeles, prin sentimente ce nu sunt decât stări de moment…

Nu am nevoie de pretexte să cred în tine, nu am nevoie de motive să vreau să fiu langa tine şi nu am nevoie de cuvinte să îţi demonstrez ce simt… dar e greu să iubeşti o femeie ca mine.

[Youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UijzEZ-qZwk]