Cu o privire seacă şi un zambet searbăd, pierdută în gânduri, rătăcită-n amintiri, ca o umbră hoinareşte pe străzile reci şi albe a unui oras prea mic pentru inima ei. Vântul îi loveste obrajii roşii şi ochii abea deschişi îşi scaldă miile de lacrimi undeva în adâncul fiinţei, căci fata gri nu-şi permite să plângă. Ea e puternică, ea merge mai departe şi cu fiecare pas încearcă să uite că oamenii sunt falşi, că oamenii sunt cruzi, că oamenii ucid suflete.
Ecoul cuvintelor care dor înca răsună când se lovesc de pereţii moi ai sufletului. Veninul lor îi stropeşte şi sufletul devine tot mai tare….aproape împietrit… de venin, de rece, de noroi. Dar speranţa apare ca o raza de cald şi o arde pe dinăuntru. În mintea ei mii de glasuri se luptă în cuvinte… ea râde isteric şi-şi dă seama că a pierdut prea mult timp… E momentul să renască, e momentul să lupte căci fiinţa divină încă îi protejează paşii.
Ea e fericită zilele astea, e puternică, ea a învăţat să creadă din nou în oameni, să-i iubească, să-i ierte. Ea ştie că vor veni alte valuri, mai mari, mai puternice, mai reci care poate o vor dărâma, o vor sufoca, dar mai ştie că va avea puterea de fiecare dată să se ridice, să lupte, să ierte, să mearga mai departe… şi asta pentru că… ea nu e singură. Cineva mereu îi poartă de grijă.
Îmi lipseşte un anume moment… ştiu, poate şi ţie… vreau să ştii că mi-e dor… mi-e dor de tine… dor de noi… dor de romantism.
Vreau să fiu luată de mână, furată de iubire, dusă departe… vreau să mă topesc ca o lumânare printre petale. Vreau să fac baie în şampanie. Vreau să mă îmbăt cu fiecare picătură din parfumul tău, să mă-nec în noapte şi să mă regăsesc cu zorii… Vreau să-ţi sorb cuvintele siropoase şi să mă scald în zâmbetul cald ce-ţi mânjeşte faţa.
Hai! Pierde-mă în ochii tăi! Spune-mi ceva… spune-mi minciuni, dar ţine-mă strâns… nu mă lăsa singură în noaptea asta…
Aud cum vorbele-ţi topite curg… Aud cum sufletul se sparge şi se face scrum
Nici noaptea nu-mi salvează visul… dar eu mai vreau… mai cer sa-aud cum curge paradisul.
Dă-mi liniştea din privire când iubesti, dă-mi şoaptele divine când zâmbeşti, dă-mi buzele uscate când mă strigi şi… ecoul surd atunci când mă atingi.
Dă-mi din puterea zilelor ce vin, dă-mi din parfumul zâmbetului fin, dă-mi somnul pleopei ce lin se stinge… mai stai, mai dă-mi sufletul ce usor se prelinge…
pe podea…
Dă-mi zambetul uitat în fum, dă-mi tresăritul încurcat in scrum, dă-mi încă-o şoaptă de iubire… mai stai… mai dă-mi un strop de fericire…
E atat de calda, are un zambet colorat, o privire vie, de foc si paru lung de nisip. Are gust de vanilla, trupul ars de soare si sufletul gol. Parfumul ei se amesteca cu noaptea, te rasfata si te poarta pe cele mai misterioase taramuri.
Uneori plange, dar lacrimile ei iti spala sufletul de noroi si vrei sa stai in ploaia ei, sa dansezi descult, doar tu si ea…
Ai vrea …
sa-i saruti fiecare centimetru de fiinta, sa-i sorbi fiecare adiere, sa-i mangai fiecare zambet, sa-i spui ca doar ea poate sa-ti alunge tristetea, ca doar ea poate sa te faca sa tresari cand te priveste, ca doar ea si numai ea poate sa iti dea fiori, sa iti dezghete inima… Numai ea stie, numai ea are puterea sa te faca fericit.
Nu ai curajul sa-i vorbesti, ti-e teama sa nu dispara, caci ea… vine tot mai rar… si tot mai greu. Ti-e dor de ea…
“Cineva sa ne aduca vara inapoi… vreau sa fie vara iar… doar pentru noi doi.”
Ma uit in jur si caut..ceva sa ma inspire, ceva sa-mi dea viata. Nu ma pot agata de nimic caci totul se darama. Doar tu pari ca stai neclintit, absurd si plin de fum. In umbra ta totul pare de un calm cu miros de scortisoara… Imagini alb negru ruleaza pretutindeni in jurul meu… amintiri…. prea putine amintiri.
Te-ai gandit vreodata sa fugi? Undeva unde numele tau sa nu mai sune banal? Te-ai gandit vreodata sa pleci… undeva unde inima ta sa nu mai fie o bucata de ciocolata din care sa muste fiecare dupa cat pofteste?
Hai sa fugim undeva…departe de ganduri, departe de amintire, departe de casa… vreau sa ma intind pe pamantul cald… sa simt gustul noaptii… sa privesc stelele si sa te tin de mana. Vreau sa te sarut ca si cum ai fi un necunoscut cu gust de tequila, sa-ti zambesc pierduta si sa-ti ghicesc visele besmetice… nu pleca fara mine!
I don't mind living in a man's world as long as I can be a woman in it
I am selfish, impatient and a little insecure. I make mistakes, I am outta control and at times hard to handle. But if you can't handle me at my worst, then you sure as hell don't deserve me at my best
A woman is often measured by the things she cannot control. She is measured by the way her body curves or don't curves, by where she is flat or streight or round. She is measured by 90-60-90...and ages and numbers... she is measured by all the outside things that don't ever add up to who she is on the inside.
And so if a woman is to be measured let her be measured by the things she can control, by who she is and who she is trying to become.
Because as every woman knows measurments are only statistics and statistics lie!
Răul ne dezvăluie substanţa demonică a timpului; binele, potenţialul de veşnicie al devenirii. Răul este abandonare; binele, un calcul inspirat. Nimeni nu ştie diferenţia raţional unul de celălalt. Dar simţim cu toţii căldura dureroasă a răului şi răceala extatică a binelui. Dualismul lor transpune în lumea valorilor un altul mai adînc: nevinovăţie şi cunoaştere. Ceea ce deosebeşte remuşcarea de deznădejde, de ură sau de groază este o înduioşare, un patetic al incurabilului
“Priveste deci, fara pretentia de a pricepe totul. Enigma se dezvaluie numai atat cat vrea ea. Exista lucruri pe care le vei intelege mai bine din amanunte si din taceri, decat din vorbe. Asa cum exista ganditori care pot fi intelesi mai bine din indoielile lor, decat din certitudinile lor.” Octavian Paler
Aud cum vorbele-ţi topite curg… Aud cum sufletul se sparge şi se face scrum
