Iubitule,

Îmi lipseşte un anume moment… ştiu, poate şi ţie… vreau să ştii că mi-e dor… mi-e dor de tine… dor de noi… dor de romantism.

Vreau să fiu luată de mână, furată de iubire, dusă departe… vreau să mă topesc ca o lumânare printre petale. Vreau să fac baie în şampanie. Vreau să mă îmbăt cu fiecare picătură din parfumul tău, să mă-nec în noapte şi să mă regăsesc cu zorii… Vreau să-ţi sorb cuvintele siropoase şi să mă scald în zâmbetul cald ce-ţi mânjeşte faţa.

Hai! Pierde-mă în ochii tăi! Spune-mi ceva… spune-mi minciuni, dar ţine-mă strâns… nu mă lăsa singură în noaptea asta…