Da…Uneori…de fapt… deseori… chiar de cele mai multe ori simt o satisfactie sadica in a-ti ucide privirea cu un zambet ironic. Iar mi-au crescut cornite. Nu-mi cer iertare pentru ca nu stiu.

Nu ma cunosti, te zbati in visare, iar eu nu ma satur privindu-te. Te confuzi, ca o iluzie… crezi ca stii despre ce vorbesc, dar nu ai nici cea mai vaga idee.

Nu-mi place sa-ti fac rau, dar e singura modalitate de a-mi face bine…mie.

Sunt o umbra…apar, apoi dispar…te-ntrebi daca sunt reala, daca am existat vreodata.

Mi-e sete de incertitudine, mi-e dor de certitudine…Sa ma ai? Mai greu e sa ma pastrezi…e un joc periculos…ti-ai putea pierde inima, sufletul, speranta..dar merita. Ce pierd eu? Mereu mai mult decat tine…ce castig? Inspiratie, durere…singura otrava care imi hraneste intunericul.

Alerg prin ploaie sa sting dorul de tine..cu o inima plina de noi ma zbat in tacere, caci mi-e teama sa te chem, mi-e teama sa te strig, mi-e teama sa iti rostesc numele, sa-ti privesc chipul….ratacesc prin cuvinte soptite de tine..ma tai in acelasi ciob numit trecut, si curge mult rosu…rosu din inima…mi-e dor de tine!