Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oamenii.  Baiatul  a  umblat 40 de zile prin desert pana a ajuns la un frumos castel, in varful unui munte. Acolo traia Inteleptul pe care il cauta.

       Insa  in  loc  sa  intalneasca  un  sfant,  eroul  nostru  s-a trezit intr-o incapere unde a avzut o vanzoleala  extraordinara:  era  un  dute-vino  de  negustori,  oameni  care  stateau de vorba prin colturi,  o  mica  orchestra  canta melodii suave, mai era si o masa plina cu cele mai alese bucate din  acea  parte  a  lumii.  Inteleptul  vorbea  cu  toata lumea, iar baiatul a trebuit sa astepte vreo doua ore pana sa-i vina si lui randul.

        Inteleptul asculta cu atentie motivul vizitei, dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa ii explice  Taina  Fericirii.  Ii  sugera  baiatului  sa  dea o raita prin palat si sa se intoarca este vreo doua ore.

– Dar  pana  atunci,  vreau  sa  te rog ceva, a completat Inteleptul, dandu-i baiatului o lingurita in care  picura  doi  stropi  de  untdelemn  sfintit.  Cat  mergi,  poarta aceasat lingurita fara sa versi untdelemnul din ea.

         Baiatul  a  inceput  sa  suie si sa coboare scarile palatului, cu ochii atintiti la lingurita. Dupa cele doua ore s-a prezentat iarasi in fata Inteleptului.

– Vasazica,  incepu  Inteleptul,  ai vazut tapiseriile persane din sufragerie ? Ai vazut gradina care i-a  luat  Maestrului  Gradinar  zece ani ca sa o creeze ? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?

          Rusinat, baiatul  marturisi  ca  nu  vazuse nimic. Singura lui preocupare fusese sa nu verse picaturile de untdelemn sfintit pe care I le incredintase Inteleptul.

– Atunci  intoarce-te  si  cunoaste minunile lumii mele, ii spuse Inteleptul. Nu poti avea incredere intr-un om, daca nu ii cunosti casa.

          Mai  linistit  de  aceasta  data,  baiatul  lua  lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat, de data  aceasta  observand  toate  operele  de  arta  care  atarnau  de  tavane  si pe pereti. A vazut gradinile,  muntii din jur, gingasia florilor, rafinamentul cu care fiecare opera de arta era asezata la locul ei. Intors la Intelept, ii relata in amanuntime ceea ce vazuse.

– Dar  unde  sunt  cele  doua  picaturi  de  untdelemn  pe  care  ti  le-am  incredintat ?  a  intrebat Inteleptul.

           Privind lingurita, baiatul vazu ca o varsase.

– Acesta  este  singurul  sfat  pe  care ti-l pot da, spuse Inteleptul. Taina Fericirii consta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita.

 

(Alchimistul – Paolo Coehlo)