Nu cred ca exista vreunul dintre voi care sa nu fii gustat din amarul dezamagirii…hmmm eu una….in ultimul timp il simt tot mai profund pe cerul gurii :))

E un lucru perfect normal ar zice unii, viata e formata din suisuri si coborasuri…si totusi..ce faci cand esti pe marginea prapastiei?cum te pregatesti sa cazi?Ce-ti spui inainte?

Insa partea cea mai nasoala..dar si cea mai dulce e cand incepi..incet incet..sa urci dalma si sa te ridici..sus tot mai sus…pana te crezi indistructibil..ca apoi sa cazi din nou…Imi si vine sa rad cand ma gandesc ca sperantele ce ti le faci..cand esti jos ca vei fi sus..trec asa printrun ciclu repetat..e ca si cum dai cu capul de un perete…stii ca doare si tot mai dai…ce ciudata e viata…

Viata….uneori frumoasa..alteori…groaznica…dezamagirile astea…cine le mai tine rostu? Daca mi-as gasi ochelarii aia roz..prin care as putea sa privesc unele lucruri…sau daca mi-as cumpara ochelari de cal sa nu vad alte lururi decat cele ce ma fac sa merg inainte…

Cineva spune la un moment dat..ca e important sa tii cont doar de acele amintiri care te fac sa mergi mai departe..care te ridica..te inalta pana la cer…pacat ca acel cineva a uitata sa tina cont de faptul ca suntem oameni si unele lucruri lasa rani prea adanci sa ne mai gandim sa si le uitam…

All in all friends…azi sunt deprimata…maine cine stie… vorba aceea „Dupa furtuna…vine mereu si vreme buna..”

Eu inca astept…